1 Mai – Ziua Internaţională a Muncii
Ziua Muncii, este o sărbătoare a muncitorilor salariaţi. Este celebrată în cinstea victoriei luptei organizaţiei lucrătorilor care şi-au cerut drepturile în stradă şi care au asigurat ziua de muncă de 8 ore/zi. Dar şi o recunoaştere internaţională a demnităţii şi drepturilor muncitorilor din întreaga lume. Ziua de 1 Mai a fost şi este considerată în cea mai mare parte a lumii „Sărbătoarea celor care muncesc” sau „Ziua Internaţională a Muncii”.
Ziua Muncii sărbătoreşte ziua de lucru de opt ore, o victorie foarte importantă pentru muncitorii din secolul al XIX-lea. Necesitatea ca fiecare persoană să aibă 8 ore de muncă, 8 ore de recreere şi 8 ore de odihnă, o plată corectă a muncii prestată, încetarea folosirii copiilor ca muncitori şi dreptul de a se organiza în sindicate.
În trecut multe din locurile de muncă erau dificile şi periculoase pentru muncitorii care lucrau câte 12-16 ore/zi, şase zile pe săptămână, fără beneficii salariale cum ar fi vacanţe, asistenţă medicală şi pensii. Copii de 10-15 ani erau obligaţi să lucreze în locuri periculoase şi grele cum sunt minele de cărbune şi fabricile cu maşini industriale periculoase.
Această zi are o istorie dramatică începând cu primele revendicări muncitoreşti din anul 1856 în Australia, apoi protestele muncitorilor din Chicago, SUA din anul 1886, când sute de protestatari au ieşit în stradă cerând reducerea normei de muncă la 8 ore/zi fără reducerea salariului, care s-a încheiat cu morţi şi răniţi. În anul 1889 Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat ziua de 1 Mai ca Ziua Internaţională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago şi a numeroaselor manifestaţii din New York, Canada, SUA. În majoritatea ţărilor europene, în Chile, Peru, Cuba, fiind comemorată prin manifestaţii muncitoreşti.
În ţările comuniste, ziua de 1 Mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoţită de defilări propagandistice. În România Ziua Muncii a fost sărbătorită pentru prima dată pe 1 Mai 1890, de către mişcarea socialistă apoi a devenit sărbătoare naţională în perioada comunismului. Erau organizate manifestaţii pe marile bulevarde în toată ţara, copii (pionerii) defilând ore întregi la paradele interminabile, muncitorii scoşi din fabrici obligaţi şi siliţi să participe, să aplaude şi să cânte „1 Mai muncitoresc”.
Astfel după anul 1989 importanţa zilei a fost minimalizată, românii au renunţat la manifestaţii şi a fost înlocuită cu organizarea de evenimente sociale în aer liber. Sărbătoarea devenind un mod de a petrece timpul în familie, la picnic, la grătare (cu mici şi bere), prin organizarea de concerte, diverse activităţi festive. Tot în acest timp se dă şi startul sezonului estival.
Povestea micului:
Reţeta micului este contestată că ar fi românească, unii specialişti culinari susţin că ar fi un produs provenit dintr-o eroare gastronomică atunci când un bucătar din Bucureşti (Iordache Ionescu) ar fi rămas fără maţe pentru cârnaţi şi a pus carnea direct pe grătar. Alţii spun că tradiţionalul mic ţine mai mult de obiceiurile culinare ale turcilor şi că a rămas moştenire de sute de ani. Micul ar fi de fapt un kebab preparat cu ajutorul a numeroase condimente şi ierburi aromate, fiind adaptată de fiecare zonă după gusturile şi obiceiurile culinare.
Mititeii sau micii sunt de fapt un fel de mâncare din bucătăria românească formati din rulouri de carne măcinată în formă cilindrică, realizată dintr-un amestec de vită, miel, porc. Cu mirodenii precum usturoi, piper negru, cimbru, ienibahar, coriandru, chimion, anason stelat, ardei dulce sau picant măcinat, zeamă de carne de vită, apă minerală, un pic de zeamă de lămâie, bicarbonat de sodiu, apoi rumeniţi la grătar. Adesea serviţi cu cartofi prăjiţi, muştar şi murături. Poftă bună 🤤 😅!
