1 noiembrie- Toţii sfinţii

Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor sau Toţi Sfinţii (Solemnitas Omnium Sanctorum) este o sărbătoare creştină în care sunt sărbătoriţi toţi sfinţii cunoscuţi şi necunoscuţi, aducând un omagiu celor care şi-au trăit viaţa în sfinţenie.

Aceasta îşi are originea în practica Bisericii din Antiohia (azi Antakya oraş situat în Turcia), care chiar din primele veacuri ale creştinătăţii îi celebra pe toţi martirii cunoscuţi şi necunoscuţi. Sărbătoarea a fost adoptată de Biserica din Roma în sec. al VI-lea. După un timp Papa Bonifaciu al IV-lea a fixat data sărbătorii tuturor martirilor la 13 mai. Ulterior a devenit sărbătoarea Tuturor Sfinţilor şi a fost extinsă la toate Bisericile din Apus. În anul 835 Papa Grigore al IV-lea a trasnferat sărbătoarea la 1 noiembrie, data la care se celebrează şi astăzi.

Termenul de sfinţenie în Biblie este sinteza tuturor însuşirilor lui Dumnezeu, termenul biblic „qadosh” înseamnă „sfânt” şi sugerează ideea de separare, de diversitate. Toţi suntem chemaţi să fim sfinţi şi toată sfinţenia se decide în inima omului şi se desăvârşeşte în dragoste. Sfinţi şi fericiţi sunt cei cu inima dezlipită de cele trecătoare, cei care suferă, cei flămânzi şi însetaţi după dreptate, cei cu inima curată, făcătorii de pace, cei prigoniţi pentru dreptate, cei milostivi şi blânzi.

Într-o singură sărbătoare îi amintim nu doar pe sfinţii ridicaţi oficial la cinstea altarelor dar şi pe drepţii din toate timpurile, naţiunile şi rasele, popoarele şi limbile pământului, ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii.

Cinstim amintirea acelei mulţimi imense de creştini de ieri şi de azi, de aproape şi de departe, cunoscuţi sau total necunoscuţi care l-au slujit cu fidelitate pe Dumnezeu mergând pe urmele lui Isus. Aceştia sunt cei care au trăit cu simplitate, smerenie şi perseverenţă în încercări, sunt bărbaţi, femei, copii, taţi, mame, tineri, vârstnici, oameni de rând care de multe ori nu au contat în ochii lumii.

Sfinţii ajunşi în patria cerească doresc şi aşteaptă ca noi să fim alături de ei. Noi nu înaintăm singuri pe drum ci suntem înconjuraţi de o nenumărată ceată de mărturisitori şi împreună cu ei formăm Trupul lui Cristos, împreună suntem fii ai lui Dumnezeu.

 Litania Sfinţilor (Litaniae Sanctorum, Litany of the Saints), această rugăminte sub formă de cântare care este rostită alternativ de preot şi de credincioşi, este una dintre cele mai vechi cântări din liturghia Bisericii Catolice datând în jurul anului 590 d.Hr. Rugăciunea este oferită fiecărui membru al Treimii, şi cere Sfintei Fecioare Maria, sfinţilor şi profeţilor să mijlocească în faţa tronului lui Dumnezeu în numele nostru.

O recomandare a Vaticanului emisă în anul 1888 propune ca Litania să poată fi utilizată în mod adecvat pentru începutul Liturghiei din prima duminică a Postului Mare, pentru a oferi un semn distinctiv pentru începutul Postului Mare. Dar este spusă şi de Ziua Tuturor Sfinţilor, în cazul sfinţirii unor noi preoţi (hirotonire) sau canonizări (a ridica la rang de sfânt).

Litania este împărţită în cinci secţiuni: Supplicatio ad Deum (Rugăciunea către Dumnezeu), Invocatio Sanctorum (Invocarea Sfinţilor), Invocatio ad Christum (Invocarea lui Cristos), Supplicatio pro Variis Necessitatibus (Rugăciune pentru diferite nevoi), şi Conclusio (Concluzie).

Sunt aprobate şase Litanii şi anume: Litania Sfântului Nume al lui Isus, Litania Sfintei Inimi a lui Isus, Litania celui mai preţios sânge al lui Isus, Litania Maicii Domnului (Litania Loreto), Litania Sfântului Iosif şi Litania Sfinţilor.