24 ianuarie- Ziua Unirii Principatelor Române
Unirea Principatelor Române a avut loc în data de 24 ianuarie 1859, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate: la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească. Cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia), reprezintă unificarea vechilor principate, Moldova şi Ţara Românească, într-un Principat Unit.
Demersurile pentru înfăptuirea unirii, începuseră încă din 1848 când domnitorul Moldovei- Mihail Sturdza şi domnitorul Ţării Româneşti- Gheorghe Bibescu au creat o punte culturală şi economică între cele două principate iar rezultatul politicii lor interne a fost uniunea vamală dintre cele două.
Ţara Românească şi Moldova se aflau sub influenţa Imperiului Otoman şi a Rusiei care se opuneau unirii lor. Între 1853 şi 1856 a avut loc Războiul Crimeii, în urma căreia Rusia a fost înfrântă de Marile Puteri (Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Imperiul Francez, Regatul Sardiniei şi Imperiul Otoman) iar deznodământul Războiului Crimeii a creat un context european favorabil realizării unirii. În urma Tratatului de Pace de la Paris se iau decizii care privesc şi principatele Moldovei şi Ţării Româneşti astfel, Marile Puteri acordă acestora dreptul organizării unui „referendum„(consultarea populaţiei cu drept de vot) despre Unire.
Votul popular favorabil unirii în ambele ţări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc (Divanuri ad-hoc), care s-au întrunit la Bucureşti şi Iaşi în 1857 a dus la Convenţia de la Paris din 1858. O înţelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune formală între cele două ţări, cu guverne diferite, însă cu unele instituţii comune. Principatele trebuia să se numească Principatele Unite Moldova şi Valahia dar la începutul anului următor Alexandru I.Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei şi Ţării Româneşti, act care au adus cele două state intr-o uniune. În 1862 cu ajutorul unioniştilor din cele două ţări, Cuza a unificat Parlamentul şi Guvernul realizând unirea politică. Acest proces a continuat şi după înlăturarea sa de la putere (1866) când unirea a fost consolidată de succesorul său principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Constituţia adoptată în acel an a denumit noul stat România.
Sub conducerea sa (24 ianuarie 1859- 23 februarie 1866) ca prim domn al Principatelor Unite, au fost realizate mai multe reforme care au vizat sistemul politic, sistemul sanitar, armata, instituţia Poştei, Biserica, secularizarea averilor mănăstireşti, reforma agrară, reforma electorală, fiscalitatea, serviciul vamal. Au fost concepute Codul Civil şi Codul Penal, s-a dat legea Învăţământului Primar obligatoriu, construirea primei linii de cale ferată: Bucureşti-Filaret-Giurgiu (70km), au fost înfiinţate primele două universităţi româneşti care şi azi îi poartă numele, la Iaşi în 1860 şi la Bucureşti în 1864. În data de 22 ianuarie 1862 a unificat Parlamentul şi Guvernul celor două Principate, realizând unirea politică s-a format primul guvern unic al Principatelor Unite, condus de Mihail Kogălniceanu. Astfel, România a cunoscut perioada de maximă dezvoltare modernă, care a creat condiţiile obţinerii Independenţei-1877 şi realizării Marii Uniri-1918.
Scurt istoric despre Alexandru Ioan Cuza:
– s-a născut la 20 martie 1820, la Bârlad, Jud. Vaslui, într-o familie boierească;
– a primit o educaţie europeană, obţinând diploma de bacalaureat in litere la Paris în 1835;
– a urmat studii universitare de drept, economie, medicină şi matematică, nefinalizate;
– în anul 1844 pe data de 30 aprilie (avea 24 de ani), s-a căsătorit cu Elena Rosetti (născută la Iaşi, la 17 iunie 1825);
– căsnicia lui Cuza cu Doamna Elena a însemnat un şir lung de amante pentru domnitor şi multă nefericire pentru încercata doamnă;
– a avut 2 copii dar nu cu soţia lui Elena Rosetti (fiind infertilă), ci cu amanta lui, prinţesa Serbiei, Maria Obrenovici;
Biserica Sfinţii Trei Ierarhi, Iaşi
– din dragoste pentru soţul ei Elena Cuza, a acceptat să-i înfieze copii făcuţi cu amanta lui, i-a crescut dăruindu-le educaţie şi afecţiune de mamă;
– Alexandru Cuza, fiul cel mare al domnitorului s-a căsătorit cu Maria Moruzzi, în 1890 la doar 23 de ani a murit de o boală de inimă la Madrid;
– Dimitrie, fiul cel mic al domnitorului, s-a îndrăgostit de una din slujnicele de la Palatul Ruginoasa, legătura a fost descoperită de Elena, mama lui adoptivă, pe fondul neînţelegerilor şi a firii sale instabile s-a sinucis în 1888;
– Elena Cuza, a murit în anul 1909 la Piatra Neamţ, dorinţa sa a fost să fie înmormântată la Soleşti, Jud.Vaslui, lângă mama sa, pe ultimul său drum vagonul mortuar a luat foc şi a ars complet cu tot cu sicriul pe care îl transporta;
– Maria Obrenovici, a avut şi ea parte de o moarte tragică, s-a sinucis la Dresda- Germania, pe 16 iulie 1876, după ce aflase că este bolnavă de cancer;
– Cuza a participat activ la Mişcarea Revoluţionară de la 1848 din Moldova şi la Activitatea Unionistă din perioada 1856-1859;
– a îndeplinit mai multe funcţii administrative ajungând în 1856 pârcălab (prefect) al Judeţului Galaţi (Covurlui);
– a intrat în armată unde a ajuns până la funcţia de colonel;
– a fost ales domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859, şi al Ţării Româneşti la 24 ianuarie 1859, înfăptuindu-se astfel prin voinţa poporului Unirea celor două ţări româneşti;
– a abdicat la 11 februarie 1866, datorită nemulţumirii radicalilor liberali, a conservatorilor faţă de regimul instituit de el, prin aşa numita „monstruoasa coaliţie” l-au constrâns să abdice, şi se arăta dispus să renunţe la tron în favoarea unui principe străin precum prevedea una din dorinţele Adunării ad-hoc din 1857;
– a trăit în exil, până când s-a stins din viaţă la numai 53 de ani, în data de 15 mai 1873, la Heidelberg, Germania;
– dorinţa lui Cuza a fost să fie înmormântat la Ruginoasa, aşa sa şi întâmplat fiind înmormântat într-un cavou amenajat lângă biserică, dar în anul 1944 rămăşiţele sale au fost mutate la Curtea de Argeş, iar în 1946 au fost mutate din nou la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, unde odihnesc şi acum.
