1 decembrie- Ziua Naţională a României
Ziua României sau Ziua Marii Uniri este sărbătoarea naţională a României. Aceasta marchează un moment important din viaţa românilor şi anume cel în care Marea Adunare de la Alba Iulia a votat Unirea Transilvaniei cu România în anul 1918. Românii amintindu-şi an de an de lupta grea pe care au dus-o strămoşii noştri pentru a aduce poporul sub acelaşi steag.
Ziua României a fost la început în data de 10 mai, între anii 1866-1947, marchând momentul în care Regele Carol I a sosit pentru prima dată în Bucureşti. În acceaşi zi a depus jurământ ca Domnitor în faţa Adunării reprezentative a Principatelor Române Unite. Apoi pe data de 23 august între anii 1948-1989 marcând întoarcerea armatelor împotriva Germaniei naziste şi arestarea guvernului condus la acea vreme de Ion Antonescu în anul 1944.
Ziua de 1 decembrie stabilită printr-o lege adoptată în data de 31 iulie 1990 de parlamentul dominat de FSN (Frontul Salvării Naţionale) şi promulgată de preşedintele de la acea vreme Ion Iliescu a fost proclamată Zi Naţională şi sărbătoare publică în România, făcând trimitere la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România în anul 1918. Respectiv la Proclamaţia de la Alba Iulia care a avut loc în data de 1 decembrie 1918.
1 Decembrie, Alba Iulia
Ceea ce a favorizat aceasta pagină de istorie este datorată urmării luptei naţiunii noastre în Primul Război şi a unui context internaţional favorabil prin dispariţia Imperiul-Austro-Ungar dar şi a Rusiei Ţariste. Aceasta a permis realizarea idealului naţional prin unirea cu teritoriile istorice graţie principiului autodeterminării popoarelor.
1 Decembrie, Bucureşti
Cu această ocazie au loc numeroase manifestaţii militare şi religioase în întreaga ţară, dar mai ales la Alba Iulia locul unde s-a înfăptuit Unirea. Patrioţii arborează cu mândrie tricolorul care este simbol al Unirii şi al solidarităţii naţionale. De asemenea au loc concerte de muzică populară în aer liber, unde se consumă preparate tradiţionale, cum este de exemplu fasolea cu ciolan afumat la ceaun.
Culorile drapelului naţional prezintă benzi verticale colorate începând de la lance: albastru cobalt, galben crom şi roşu vermion. Aceste culori ar fi fost utilizate încă din vechime de către români fiind regăsite pe diplomele emise de Mihai Viteazul pe scuturi, pe elemente decorative. Erau folosite fără ideea modernă de „naţiune”. Ca simbol al naţiunii româneşti apare la începutul sec. al XIX-lea în picturile de pe pânza drapelului Răscoalei lui Tudor Vladimirescu, unde li se atribuie pentru prima oară semnificaţia : Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăţie (roşul sângelui).
Ziua drapelului: în ziua de 26 iunie 1848 a fost emis decretul nr. 1 al Guvernului Provizoriu al Ţării Româneşti prin care tricolorul roşu-galben-albastru devenea Drapel Naţional. Ziua de 26 iunie a fost proclamată drept Ziua drapelului naţional al României, prin legea nr. 96 din 20 mai 1998.
Drapelul românesc poate fi confundat cu drapelele Republicii Moldova (stat situat în Sud-Estul Europei), Andorrei (ţară aflată în Sud-Vestul Europei), Ciadului (ţară situată în Centrul Africii), având la fel drapelul compus din culorile albastru, galben şi roşu doar că albastrul din drapelul românesc este albastru-cobalt, pe când drapelul Ciadului este albastru-indigo. Cei ce se ocupă de studierea steagurilor din diferite epoci şi ţări sunt numiţi vexilologi (Vexilologia fiind o disciplină a istoriei).
„Deşteaptă-te române” este imnul naţional al României. Începând cu anul 1990 pentru o vreme a fost imnul naţional al Republicii Democratice Moldoveneşti (1917-1918). A fost şi al Republicii Moldova între anii 1991-1994. Începând din 1848 a fost un cântec drag românilor datorită mesajului de patriotism şi libertate. Nu se ştie exact cine a fost autorul real al melodiei deşi sunt mai multe ipoteze cum că ar fi poetul Andrei Mureşanu (poemul său „Un răsunet” scris pe melodia anonimă a unui vechi imn religios „Din sânul maicii mele”, denumit ulterior „Deşteaptă-te române”). Profesorul de muzică Gheorghe Ucenescu (elev şi colaborator al lui Anton Pan) este presupusul autor moral al melodiei şi poetul român de origine bulgară Anton Pan fiind presupusul compozitor al imnului.
Prima înregistrare s-a făcut pe disc în interpretarea solistului Alexandru Pascu în anul 1900 S.U.A. Cea dintâi înregistrare instrumentală a fost făcută de Fanfara Batalionului II Pionierii din Bucureşti reunită cu Fanfara Regimentului Ştefan cel Mare din Iaşi în anul 1910. Iar pentru prima dată a fost înregistrat pe disc în varianta corală de către corul „Ion Vidu” din Lugoj în anul 1910.
Deşteaptă-te, Române!
Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soartă,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!
Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Române naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţa-n libertate ori moarte!” strigă toţi.
Pre voi vă nimiciră e pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!
O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastamă cu lacrimi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericol s-ar face vânzători!
De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când piatra sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!
N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!
N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbire,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l putrăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!
Preoţi, cu crucea-n frunte căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!
Poezii:
Ţara mea, de Otilia Cazimir
Frumoasă mi-e ţara străveche, Frumoasă mi-e ţara cea nouă,
Întinsă pe munţi şi pe văi, Când râde cu râs tineresc,
Cu fete cu flori la ureche, Cum râde grădina când plouă
Cu mândri şi ageri făcăi! Şi florile când înfloresc.
Tricolorul, de Irimie Străuţ
Din culori de curcubeu Trei culori, ca trei petale,
Împletită în cunună Le alătur şi-mi fac steag
Trei cu dragoste-mi aleg Roşu, galben şi albastru
Pentru patria străbună. Tricolorul ţării drag.
Limba Românească, de Gheorghe Sion
1. Mult e dulce şi frumoasă 4. Fraţi ce-n dulcea Românie
Limba ce-o vorbim, Naşteţi şi muriţi
Altă limbă-armonioasă Şi-n lumina ei cea vie
Ca ea nu găsim. Dulce vieţuiţi!
2. Saltă inima-n plăcere 5. De ce limba românească
Când o ascultăm, Să n-o cultivăm?
Şi pe buze-aduce miere Au voiţi ca să roşească
Când o cuvântăm. Ţarna ce călcăm?
3. Românaşul o iubeşte 6. Limba, ţara, vorbe sfinte
Ca sufletul său, La strămoşi erau;
Vorbiţi, scrieţi româneşte, Vorbiţi, scrieţi româneşte,
Pentru Dumnezeu. Pentru Dumnezeu!
