Muzeul „Nicolae Popa”
Muzeul de artă populară „Nicolae Popa” sau Casa”Popa”se află pe strada Nicolae Popa nr. 305 în Localitatea Târpeşti, Comuna Petricani, Jud.Neamţ şi la aproximativ 50 km (45 minute) de Localitatea Săbăoani, Jud. Neamţ.
Este fondat în anul 1965 de către culegătorul şi iubitorul de folclor românesc Nicolae Popa cu gândul de a păstra tradiţiile pentru generaţiile următoare în contextul în care lumea satului românesc se moderniza.
Este un Muzeu privat etnografic creat prin eforturi financiare proprii în curtea casei sale, ajungâng în anul 2014 să fie cel mai mare Muzeu privat de Artă din România.
Acesta cuprinde exponate etnografice, lucrări de artă populară, lucrări de artă naivă (sau artă instinctuală, artă pe cont propriu, cum este şi Stan Pătraş autor de reliefuri pictate în Cimitirul Vesel din Săpânţa). Sunt expuse peste 3000 de exponate, o parte dintre obiecte sunt realizate de însuşi Nicolae Popa şi de soţia acestuia iar altele sunt colecţionate de la sătenii din regiune.
Colecţia cuprinde: măşti antropomorfe şi zoomorfe, costume populare, împletituri, instrumente muzicale, ouă încondeiate, obiecte casnice, sculpturi în piatră şi lemn, monede, insigne şi decoraţii, lucrări în ceramică, sculpturi în gresie, icoane pictate pe lemn sau sticlă, fotografii vechi, linguri şi furculiţe cu rol decorativ, vestigii arheologice, arme folosite de obştile săteşti şi altele.
Nu ezitaţi să vizitaţi Muzeul ori de câte ori aveţi ocazia! Este locul în care îţi regăseşti rădăcinile, descoperi tradiţiile şi istoria prin prisma unor meşteri populari iubitori de folclor românesc.