Sfântul Iosif
Iosif Tâmplarul sau Iosif din Nazaret, este soţul fecioarei Maria şi tatăl vitreg al lui Isus din Nazaret. În limba ebraică cuvântul Yoseph, este o prescurtare a numelui Yosephyah, care înseamnă „Dumnezeu să mai dea, să mai adauge”. Astfel, în trecut părinţii care îşi mai doreau copii îi puneau numele de Iosif noului-născut.
Potrivit Evangheliei după Matei şi Luca, Iosif se trage din neamul lui David fiind astfel legătura între neamul regesc şi Isus. El nu apare în cele mai vechi scrieri creştine (Epistolele Pauline), nici în cea mai veche evanghelie (Evanghelia după Marcu), ca tată vitreg al lui Isus.
Iosif era logodit cu o fecioară numită Maria, despre care s-a aflat că a zămislit de la Duhul Sfânt, după cum spune Evanghelia „fiind drept şi nevoind să o dea pe faţă, a voit s-o lase pe ascuns”. Corectitudinea lui Iosif se manifestă prin faptul că nu vrea să acopere cu numele său un copil al cărui tată nu este cunoscut, dar şi prin faptul că este convins de virtutea Mariei şi nu vrea să o lase în sema rigorilor legii renegân-o.
Un înger îi apare în vis şi îi risipeşte temerile, atunci Iosif o ia la el pe Fecioara Maria care l-a născut pe Isus la Betleem. Fiind înştiinţat în vis că regele Irod încearcă sa-l omoare pe nou-născut, fuge împreună cu Maria în Egipt şi se stabilesc în Galileea la Nazaret.
Ultima dată este menţionat în Evanghelie cu ocazia pelerinajului la Ierusalim, când Isus în vârstă de 12 ani s-a pierdut de părinţii săi. Maria şi Iosif îl caută trei zile după care îl găsesc în templu în mijlocul învăţătorilor.
Nu se ştie cât a trăit Iosif din puţinele informaţii ale evangheliilor despre el, reiese că era un om al credinţei, cunoscător al tainelor dumnezeieşti, un om tăcut. Probabil viaţa pământească al lui Iosif s-a sfârşit înainte ca Isus să-şi fi început activitatea publică, după ce cu umilinţă şi demnitate a împlinit extraordinara misiune de a fi tatăl purtător de grijă al Mântuitorului întregului neam omenesc.
Evangheliile nu ne informează nimic cu privire la moartea şi locul înmormântării sale. Putem presupune că a avut totuşi parte de cea mai fericită moarte posibilă cu Maria şi Isus veghind la căpătâiul său, de aceea Sfântul Iosif este invocat pentru o moarte bună.
Chipul său măreţ a rămas în umbră chiar şi după moarte. Comemorarea şi cinstirea publică a amintirii sale a început abia în secolul al IX-lea când în anul 1621 Papa Grigore al XV-lea, a declarat ziua de 19 martie sărbătoare de poruncă.
Papa Pius al IX-lea în secolul al XIX-lea, l-a declarat pe Sfântul Iosif ca patron al Bisericii Universale. Un omagiu deosebit i-a fost adus de Papa Ioan al XXIII-lea, care a introdus pomenirea numelui Sfântlui Iosif la Sfânta Liturghie atunci când se foloseşte Canonul Roman.
Papa Leon al XIII-lea , îl prezenta ca „model” al tuturor familiilor creştine de aici este şi Protectorul Familiei. Papa Pius al XII-lea în anul 1955, îl propune ca exemplu tuturor muncitorilor şi a fixat pentru 1 mai sărbătoarea „Sfîntul Iosif Muncitorul” fiind un model şi protector pentru muncitorul creştin: „exercitându-şi munca sa cu angajare şi virtute admirabilă, a devenit un maiestru al muncii pentru Isus”.
