Mihai Eminescu- „Cel mai mare poet al României”
Mihai Eminescu a fost un poet, prozator şi jurnalist român. Data şi locul naşterii a fost mult discutată dar a rămas 15 ianuarie 1850, Ipoteşti, Jud.Botoşani, precum a fost consemnat în registrul de naşteri şi botez în arhiva Bisericii Uspenia (Adormirea Maicii Domnului) din Botoşani. Numele lui adevărat este Mihail Eminovici, a fost al şaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe şi Raluca Eminovici, provenit dintr-o familie înstărită din Nordul Moldovei.
Mihai Eminescu 19 ani, 1869
A fost unul dintre cei mai importanţi scriitori români şi cea mai importantă voce poetică din literatura română, fiind considerat poetul naţional. Începând din anul 2011 pe data de 15 ianuarie este sărbătorită Ziua Culturii Naţionale. Manuscrisele poetului (46 de volume) au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu în data de 25 ianuarie 1902, iar în data de 28 octombrie 1948 a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.
Termină Şcoala Primară Ortodoxă Orientală din Cernăuţi, cu rezultate foarte bune la învăţătură deşi a repetat clasa a II-a. Clasa a IV-a a terminat-o clasificându-se al 5-lea din cei 82 de elevi, între 1860-1861 a fost înscris la Obergymnasium din Cernăuţi (azi Liceul nr. 1 „Mihai Eminescu”), liceu german înfiinţat în anul 1808, singura instituţie de învăţământ liceal la acea vreme din Nordul Bucovinei.
Pe data de 16 aprilie 1863 părăseşte definitiv cursurile, deşi avea note foarte bune la toate materiile şi la română a primit calificativul „eminent”. La data de 5 octombrie 1864 a intrat ca practicant la Tribunalul din Botoşani, apoi peste puţin timp a fost copist (redacta şi copia acte) la comitetul permanent judeţean. În anul 1865 a stat in gazdă la profesorul său Aron Pumnul având grijă de biblioteca acestuia.
Mihai Eminescu 28 ani, 1878
A intenţionat să-şi continuie studiile dar nu şi-a realizat proiectul, în iunie 1866 a părăsit Bucovina şi s-a stabilit la Blaj cu intenţia de a-şi reâncepe studiile, tot în acelaşi an se mută la Sibiu. De aici se mută în Bucureşti unde în anul 1867 intră ca sufleor (lucrător la teatru care şopteşte actorilor vorbele pe şcenă) şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiale, apoi secretar în formaţia lui Mihail Pascaly, şi la recomandarea acestuia sufleor şi copist la Teatrul Naţional unde îl cunoaşte pe Ion Luca Caragiale şi cu această trupă merge în turnee în diferite oraşe ale ţării.
Casa memorială Mihai Eminescu, Ipoteşti-Botoşani
Între anii 1869-1872, este student la Viena unde urmează Facultatea de Fiziologie şi Drept. Activează în rândul societăţii studenteşti, se împrieteneşte cu Ioan Slavici, tot aici o cunoaşte pe Veronica Micle. Debutează ca publicist în ziarul Albina din Pesta, la 1 aprilie 1869 a înfiinţat împreună cu alţi tineri cercul literar Orientul. Apoi a studiat la Berlin între anii 1872- 1874 ajutat de Junimea cu o subvenţie de 10 galbeni cu condiţia să-şi ia doctoratul în folozofie dar nu s-a prezentat la examene. A fost numit în postul de director al Bibliotecii Centrale din Iaşi unde a predat şi lecţii de logică la Institutul Academic în locul lui A.D. Xenopol (pedagog, sociolog, filozof şi scriitor român), a fost şi revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui. În anul 1975 Eminescu a primit postul de corector şi redactor al părţii neoficiale la ziarul local Curierul de Iaşi. În anul 1877 s-a mutat la Bucureşti unde s-a dedicat gazetăriei fiind redactor la ziarul Timpul până în anul 1883.
Mihai Eminescu 35 ani, 1885
A debutat în anul 1866 cu poezia „La mormântul lui Aron Pumnul” care a apărut în broşura scoasă la moartea profesorului său, numită Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti din Cernăuţi la mormântul prea iubitului lor profesor Aron Pumnul.
A publicat primul său poem în revista „Familia” al scriitorului român Iosif Vulcan din Pesta (un judeţ din Ungaria situat în jurul capitalei Budapesta), la vârsta de 16 ani (1866) întitulată „De-aş avea”. Acesta îl convinge să îşi schimbe numele în Eminescu, iar mai târziu îi mai apar în revistă alte cinci poezii. A fost activ în societatea politico- literară Junimea şi a lucrat ca redactor la ziarul Timpul (ziarul oficial al Partidului Conservator).
Interior- Casa memorială Mihai Eminescu, Ipoteşti-Botoşani
Mihai Eminescu a trăit 39 de ani printre care mulţi de grea încercare, cu suprapunerea de evenimente neplăcute începând cu sitaţia materială nesigură, declanşarea bolii lui, la eşecul în dragoste, până la moartea celor dragi din familie. În anul 1872 poetul a început să sufere de o inflamaţiei a încheieturii piciorului, în anul 1883 este internat pentru o vreme în spital, mai târziu a dat semne de alienare mintală şi a fost internat în Sanatoriul „Mărcuţa” (azi Complex de Activităţi recreative şi Educative) sub îngrijirea Dr. Alexandru Şuţu. A urmat un diagnostic de psihoză-maniaco-depresivă şi multe încercări de tratament la Liman (lângă Odessa, Ukraina) unde a fost trimis acasă din cauza neplăţii taxei, la Viena, la Botoşani şi la Mănăstirea Neamţ. Au urmat reveniri în viaţa publică şi de activitate literară, alternanţe ce se vor întâmpla până la prematura sa moarte.
Mihai Eminescu 37 ani, 1887
A decedat la Bucureşti (în Casa de sănătate a Dr. A. Şuţu, str. Plantelor) pe data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, unde oscilase între perioade de aparentă sănătate şi episoade de revenire a bolii, înmormântat fiind în cimitirul Bellu (Şerban Vodă) pe data de 17 iunie la umbra unui tei. Ultima s-a dorinţă a fost un pahar cu lapte pe care medicul de serviciu il strecurase prin vizeta metalică a celulei în care şi-a petrecut ultimele ore din viaţă. Ultimele cuvinte i le-a adresat doctorului spunându-i „sunt năruit”. Nu a fost căsătorit deşi a avut o tentativă cu Veronica Micle împreună au făcut planuri de căsătorie nerealizabile. Toţi fraţii lui au murit la vârste fragede (boli incurabile, afecţiuni psihice, suicid) în afară de Matei care a trăit până la vârsta de 73 de ani. La acea vreme (secl al XIX-lea) bolile erau frecvente (tuberculoză, hepatită, epidemiile de tifos) iar pentru sifilis nu exista tratament şi speranţa de viaţă nu depăşea 40 de ani.
Interior- Casa memorială Mihai Eminescu, Ipoteşti-Botoşani
Nu se ştie exact de ce a murit poetul nostru drag, cauza decesului şi afecţiunea de care suferea a rămas un mister şi o sursă inepuizabilă de teorii şi polemici. Sunt mai multe ipoteze: cum că înscenarea îmbolnăvirii lui psihice şi aplicarea unui tratament cu injecţii cu mercur aplicat de Dr. Alexandru Şuţu. Avea să conducă la moartea acestuia intoxicat cu mercur, cu scop politic, alături se pare că ar fi participat chiar şi prietenul lui Titu Maiorescu, fapt ce l-a făcut pe Eminescu să creadă că are „amici reci şi duşmănoşi” conform lui Theodor Codreanu (critic şi istoric literar, prozator, filozof al culturii şi civilizaţiei).
Altă teorie susţine cum că Eminescu ar fi murit de sifilis, maladie de care poetul ar fi suferit în ultimii săi şase ani de viaţă. În presa vremii au apărut şi speculaţii privind posibila asasinare a poetului care ar fi murit din cauza unei lovituri la cap, experţii reuniţi la Academia Română susţin că ar fi murit în urma unui infarct– ar fi avut ateroscleroză precoce şi tulburare bipolară (sau depresie maniacală) care alături de tratamentul greşit şi de propriile vicii i-au grăbit sfârşitul.
A.C. Cuza un admirator al marelui poet afirmă: „Eminescu a fost un om pe deplin sănătos, un sfânt dezbrăcat de orice interes egoist…un geniu, din cele ce se nasc la câteva secole unul”.
Mormântul poetului Mihai Eminescu- Cimitirul Bellu, Bucureşti
Lucruri mai puţin ştiute despre Eminescu:
– când era mic avea o misiune importantă să rascolească cuibarele de ouă, noaptea când toată lumea dormea mergea şi aducea tot felul de animale şi le punea în curte pentru a-şi speria tatăl;
– scria poezii pe ascuns pentru că tatălui său nu îi plăceau poeziile -prima care a dat de poeziile lui a fost soţia profesorului Aron Pumnul;
– în timpul liber îi plăcea să citească romane fantastice, citea încă din anii gimnaziului în germană şi franceză ceea ce i-a deschis de timpuriu largi orizonturi culturale;
– îi plăcea foarte mult cafeaua pe care şi-o pregătea singur cu multă grijă;
– nu i-a plăcut niciodată matematica şi spunea: „…deşi aveam o memorie fenomenală, numere nu puteam învăţa deloc pe de rost, întrucât îmi intrase în cap ideea că matematicile sunt ştiinţele cele mai grele de pe faţa pământului „;
– a fost îndrăgostit de Cleopatra Lecca (Poenaru) care era verişoara lui I.L.Caragiale, cea care l-a inspirat la scrierea poeziei „Pe lângă plopii fără soţ„;
– lui Eminescu îi plăcea să joace fotbal spune istoricul Teodor V. Ştefanelli fiind coleg de clasă cu Mihai Eminescu la Liceul din Cernăuţi;
– îi păcea mult să joace Şah (sportul minţii) povesteşte Geroge Călinescu în „Viaţa lui Eminescu”, jucau mai ales în perioadele când era internat în spital şi veneau prietenii să-l viziteze;
– îi plăcea foarte mult să înoate şi să facă scufundări „…balta de la Ipoteşti şi Prutul de la Cernăuţi făcuse un bun înotător din Eminescu..” afirma Geroge Călinescu;
– a fost îndrăgostit de o femeie măritată Veronica Micle, după ce a murit soţul ei (Ştefan Micle– rector al Universităţii Al.I. Cuza din Iaşi) şi-au făcut planuri de căsătorie dar nerealizabile în final;
– era plăcut în societate şi stârnea antipatii pentru ceea ce scria, se răzvrătea în poezie, rareori ridica tonul, prefera să asculte înainte să îşi dea cu părerea, când era cazul era un interlocutor foarte plăcut;
– nu se putea abţine când era vorba de politicieni- îi ura mai ales pe cei parveniţi (cei care au ajuns în funcţii fără merite deosebite, fără muncă, prin mijloace neoneste);
– a scris poezii până în clipa morţii sale, dovadă stau poeziile găsite în haina din noaptea morţii „Viaţa” şi „Stelele-n cer” de unde reiese că era întreg la minte şi lucra, s-a luptat cu boala până în ultima clipă, arma sa principală fiind creaţia poetică;
– îi plăcea să colecţioneze manuscrise vechi care aveau mai toate un conţinut religios;
– i-ar fi plăcut să devină călugăr afirmă reputatul eminescolog Theodor Codreanu într-un articol numit „Sacrificiul minescian: călugărirea, moartea şi mântuirea lui Eminescu”;
– deşi ortodox Eminescu aprecia şi catolicismul mai ales pentru performanţele culturale, când plănuia să se cunune cu Veronica Micle se gândiseră amândoi să se convertească la catolicism, aceasta nu s-a întâmplat dar o soră de lui Eminescu, Aglaia a trecut la catolicism în urma căsătoriei cu un ofiţer catolic austriac;
– a compus poezii cu caracter religios creştin închinate Sfintei Treimi, Mântuitorului Isus şi Maicii Maria (ex. poezia „Rugăciune”);
Părinţii poetului: Gheorghe şi Raluca Eminovici
Poezia „Rugăciune” de Mihai Eminescu:
Crăiasă alegându-te Noi, ce din mila sfântului
Îngenunchiem rugându-te, Umbră facem pământului,
Înalţă-ne, ne mântuie Rugămu-ne-ndurărilor,
Din valul ce ne bântuie: Luceafărului mărilor;
Fii scut de întărire Ascultă-a noastre plângeri,
Şi zid de mântuire, Regină peste îngeri,
Privirea-ţi adorată Din neguri te arată,
Asuprăne coboară, Lumină dulce clară,
O, maică prea curată, O, maică prea curată
Şi pururea fecioară, Şi pururea fecioară,
Marie! Marie!
Ştiaţi că:
– Asteroidul descoperit de Observatorul Palomar din California în data de 26 martie 1971, iniţial a fost denumit simplu 9495, dar în anul 2000 an declarat „Anul Eminescu”, Preşedinta Comitetului Naţional Român de Astronomie, Magda Stavinschi a anunţat că Uniunea Astronomică Internaţională i-au atribuit asteroidului 9495 numele de Mihai Eminescu;
– În aprilie 2008, un crater de pe Planeta Mercur a primit numele de Eminescu, craterul are 125km în diametru şi s-a format mai recent decât restul craterelor de pe Mercur, deoarece există foarte puţine cratere ulterioare suprapuse pe el;
– Academia Recordurilor Mondiale (World Records Academy) a omologat „Luceafărul” de Mihai Eminescu „Cel mai lung poem de dragoste”, academia descie Luceafarul drept o combinaţie între povestirile „Pe aripile vântului” (dramă romantică), „Star Trek” (poveste SF) şi „Love Story” (poem dramatic cu sfârşit dramatic, precum filmul celebru);
– singura Biserica din Europa închinată unui scriitor se află în satul Ipoteşti judeţul Botoşani, cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, şi a fost construită prin colecta publică în perioada interbelică la iniţiativa lui Nicolae Iorga şi Cezar Petrescu în memoria lui Mihai Eminescu ;
– Mihai Eminescu are doar patru portrete fotografice ramase după el, realizate în anul 1869, 1878, 1885 şi 1887, acestea au fost folosite la realizarea mărcilor poştale, bancnote, monede, bancnote comemorative, statui, busturi, plăci comemorative cu chipul poetului.
Citat celebru: „Înainte de a te diagnostica singur cu depresie sau stimă scăzută de sine, asigură-te că nu eşti înconjurat de tâmpiţi!”- Sigmund Freud
