29 septembrie- Sfinţii Mihail, Gabriel şi Rafael, arhangheli

Sărbătoarea Arhanghelilor s-a răspândit atât în Apus cât şi în părţile de Răsărit iar calendarul nou i-a reunit într-o singură sărbătoare pe cei trei arhangheli. În trecut comemorare lor era pe data de 29 septembrie, 24 martie şi 24 octombrie. Despre existenţa acestor trei îngeri şi despre însărcinările ce le-au fost date, sunt scrise în […]

14 septembrie- Înălţarea Sfintei Cruci

Ziua Crucii, cunoscută oficial sub numele de Înălțarea Sfintei Cruci, este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin ortodox și catolic, fiind celebrată anual pe 14 septembrie. Această zi comemorează două evenimente esențiale din istoria creștinismului: descoperirea Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus Cristos și readucerea Crucii la Ierusalim, după ce […]

Sfinţii Petru şi Paul

Sfântul Apostol Petru cunoscut sub numele de Simon Petru este fratele mai mare al Sfântului Apostol Andrei cel care l-a prezentat pe Petru lui Isus. Este considerat „primul Papă al Romei”, „întemeietorul Papalităţii” unul dintre primii discipoli ai lui Isus. Fondator împreună cu Sfântul Paul al Bisericii din Roma, s-a născut în Localitatea Betsaida, Galileea. […]

Coborârea Sfântului Duh (Rusaliile)

Creştinii sărbătoresc darul Duhului Sfânt („Cincizecime” în latină „Pantecostes”) la 50 de zile după Paşte şi la 10 zile după Înălţarea lui Isus. Duhul Sfânt care coboară sub chip de „limbi de foc” asupra apostolilor alături de Maria mama lui Isus adunaţi la Ierusalim. Duhul Sfânt este a treia persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu adevărat […]

Înălţarea Domnului

Înălţarea Domnului, este printre cele mai importante sărbători ale creştinilor şi are loc la 40 zile după Paşte (Învierea Domnului). În această zi sărbătorim Înălţarea trupească a Mântuitorului Isus în ceruri de pe Muntele Măslinilor lângă Betania. Oamenii se salută în această zi cu „Cristos s-a Înălţat!” şi „Adevărat s-a Înălţat!”.

1 Mai – Ziua Internaţională a Muncii

Ziua Muncii, este o sărbătoare a muncitorilor salariaţi. Este celebrată în cinstea victoriei luptei organizaţiei lucrătorilor care şi-au cerut drepturile în stradă şi care au asigurat ziua de muncă de 8 ore/zi. Dar şi o recunoaştere internaţională a demnităţii şi drepturilor muncitorilor din întreaga lume. Ziua de 1 Mai a fost şi este considerată în […]