Miercurea Cenuşii- prima zi a Postului Mare

„Adu-ţi aminte, omule, că din ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce” (Geneza, 3,19)

Miercurea cenuşii reprezintă poarta de intrare în Postul Mare, deschide şirul celor 40 de zile de pocăinţă, de rugăciune şi de pregătire  până la Sărbătoarea Învierii Domnului.

Sărbătoarea a fost instituită în timpul pontificatului Sfântului Papă Grigore I cunoscut ca Grigore cel Mare sau Grigore Dialogul (a fost primul călugăr care a devenit papă) după numire în 591. Papa Grigore a cerut populaţiei Romei să facă o ceremonie de pocăinţă, pentru ca ciuma care s-a abătut asupra lor să înceteze.

În această zi în biserică se celebrează Sfânta Liturghie în cadrul căreia are loc un ritual special de binecuvântare a cenuşii. Este obţinută prin arderea ramurilor florilor care au fost aduse spre a fi sfinţite în timpul Sărbătorii Floriilor din anul anterior, care apoi este presărată în mod simbolic după Evanghelie (după predică) în formă de cruce, pe fruntea credincioşilor sau pe cap, ca semn al pocăinţei şi de angajament de a ţine Postul în curăţenie.

Gestul vrea să amintească oamenilor că sunt muritori, păcătoşi şi că totul este trecător, însoţit fiind de cuvintele preotului „Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!”. Cu aceste cuvinte şi-a început Isus viaţa publica sau „Adu-ţi aminte omule, că din ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce!” cuvinte pe care Dumnezeu i le-a spus lui Adam cu ocazia izgonirii sale din Rai.

Expresia „a-şi pune cenuşă în cap” este folosită în sens de pocăinţă şi este extrem de folosită în zilele noastre, cu sensul de „a-şi recunoaşte vina”, „a-şi regreta fapta”. Originea ei vine din Antichitate, fiind un obicei al evreilor, atunci când se aflau la o mare durere sau pentru o adâncă remuşcare ei îşi sfâşiau veşmintele, se acopereau cu un sac şi îşi puneau cenuşă pe cap. Cenuşa fiind considerată ca un semn de doliu, o manifestare exterioară a durerii.

Acest obicei a dispărut dar a rămas expresia, acesta apare şi atunci când evreii postesc prin care se transmite ideea că omul admite distanţa dintre el şi Dumnezeu, însoţit de mărturisirea păcatelor şi prin punerea cenuşei în cap.

Expresia este folosită şi la modul ironic aşa cum o întâlnim la dramaturgul şi prozatorul rus Anton Pavlovici Cehov care într-o scrisoare din anul 1888 scria: „…dacă bunăvoinţa pe care o manifest întâmpină neîncredere, nu-mi rămâne decât să-mi pun cenuşă pe cap şi să mă închid într-o tăcere de mormânt”. De obicei este folosită de cel care îşi recunoaşte o vină sau o greşeală, ca de exemplu: „După ce că am minţit-o, i-am mai luat şi banii. Nu-mi rămâne decât să-mi pun cenuşă în cap„.

Sunt foarte multe episoade din Biblie unde protagoniştii aleg să-şi pună cenuşă în cap după pierderea unui apropiat sau în semn de pocăinţă. Găsim referinţe la această practică în tradiţia religioasă descrisă în Vechiul Testament când profetul Ieremia cheamă la pocăinţă: „Fiica poporului meu, încinge-te cu sac şi-ţi presară cenuşă pe cap„. Profetul Daniel îi cere lui Dumnezeu să salveze Israelul, cu sac şi cenuşă ca semn al pocăinţei: „Şi mi-am îndreptat faţa către Domnul Dumnezeu stăruind în rugăciune şi în rugi fierbinţi, cu post, sac şi cenuşă„.

În urma acestor relatări din Scriptură, există puţine dovezi privind folosirea cenuşii în Biserică în primul mileniu de creştinism. Un expert în istoria anului liturgic Thomas Talley afirmă că prima liturghie databilă clar a Miercurii Cenuşii, în care se vorbeşte despre presărarea cenuşii, se găseşte într-o carte liturgică din anul 960. Înainte de aceasta, cenuşa a fost folosită ca semn de admitere în Ordinul Penitenţilor.

În secolul al VI-lea ritul mozarab (este un rit specific Spaniei din timpul vizigoţilor) cerea marcarea frunţii cu cenuşă când se accepta o persoană grav bolnavă în Ordinul Penitenţilor. La sfârşitul sec. al XI-lea Papa Urban al II-lea cerea folosirea generală a cenuşii în Miercurea dinaintea Postului şi mai târziu această zi avea să fie numită Miercurea Cenuşii.

La început clericii şi bărbaţii li se presăra cenuşă pe cap, în timp ce femeilor li se făcea semnul crucii cu cenuşă pe frunte. În cele din urmă ritualul folosit pentru femei a ajuns să fie folosit şi pentru bărbaţi.

Ce înseamnă Postul Catolic?

  – Miercurea Cenuşii şi Vinerea Mare (când Isus a murit pe cruce), în aceaste zile se mănâncă doar o dată pe zi, fără carne, până la senzaţia de săturare, se aplică pentru credincioşii cu vârste între 18-60 de ani, excepţie fac bolnavii, bătrânii şi copii;

  – să postească minimum o oră, înaintea de a primi Sfânta Împărtăşanie;

  – abţinerea de la a mânca Vinerea carne, ca un act de penitenţă, aceasta se aplică şi pe tot parcursul anului;

  – întreaga perioadă a Postului Mare este un timp de penitenţă, se pune accentul pe rugăciune, pe abţinerea de la păcat, abţinerea de la distracţii, participarea la Sfintele Liturghii, fapte de caritate, vizite la bolnavi.

Pe timpul Postului Mare în zilele de Miercuri, Vineri şi Duminica înaintea fiecărei Liturghii este celebrată Calea Sfintei Cruci. Aceasta care cuprinde 14 staţiuni: de la prinderea şi condamnarea la moarte al lui Isus până la punerea lui în mormânt, în care creştinii au posibilitatea să mediteze asupra fiecărui moment, cu scopul de a ne pune în contact cu patima şi moartea Lui.

În secolul al XVI-lea, acest drum a fost numit oficial „Via Dolorosa”- „Calea Durerii”. Tradiţia spune că Maria mama lui Isus, mergea zilnic în locurile pătimirii fiului ei, după ce împăratul Constantin a legalizat creştinismul. În anul 312 această cale a fost marcată cu cele mai importante staţiuni ale sale.

                            Calea Crucii-  Ierusalim

În anul 1342, franciscanii au fost numiţi custozi ai sanctuarelor din Ţara Sfântă. Spre sfârşitul secolului al XVII-lea, amplasarea staţiunilor în biserici a devenit tot mai populară. În 1686 Papa Inocenţiu al XI-lea datorită faptului că puţini oameni puteau călători în Ţara Sfântă din cauza asupriri musulmane, a acordat dreptul de a se amplasa staţiuni în toate bisericile franciscanilor cât şi indulgenţe pentru rugăciuni celor care li se alăturau în practicarea devoţiunii, ca în cazul unui pelerinaj real.

Numărul acestor staţiuni a variat până în secolul al XVIII-lea, când a fost fixat la un număr de 14 de către Papa Clement al XII-lea şi apoi în anul 1742 de Papa Benedict al XVI-lea. Acesta a  cerut tuturor preoţilor să îşi îmbogăţească imaginea bisericii cu Calea Crucii, care trebuia să includă 14 staţiuni şi era în mod obişnuit însoţită de picturi sau imagini ale fiecărei staţiuni în parte.

Scurt istoric despre Crucea pe care a fost răstignit Isus:

Se spune că soldaţii romani, cei care l-au răstignit pe Isus, după punerea lui în mormânt ar fi aruncat cele trei cruci într-o cisternă săpată în piatră din imediata apropiere a Golgotei, unde se colecta apa necesară consumului. Gunoaiele au fost aruncate cu timpul acolo în vechea cisternă, acoperind crucile. După trei secole în anul 326 Împărăteasa Elena, mama Împăratului Constantin cel Mare, ajunsă la Ierusalim în căutarea locurilor sfinte a poruncit să sape după ele. Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul a fost uşor identificată, fiind singura care avea bătute cuie în ea fiindcă cei doi tâlhari au fost legaţi cu funii de crucile lor.

Cea mai mare parte a Crucii, a fost pusă în Bazilica „Sfânta Cruce”din Ierusalim, zidită de împărăteasa Elena. Mai târziu Episcopul Ierusalimului Macarie a înălţat-o spre închinarea tuturor în ziua de 14 septembrie. De atunci a rămas sărbătoarea Înălţarea Sfintei Cruci pe această dată iar mai târziu în anul 335 a fost depusă în Biserica Sfântului Mormânt, construită de Constantin cel Mare. Tot aici a fost pusă şi placa pe care Pilat pusese să se scrie INRI („Isus Nazarineanul, Regele Iudeilor”).

  Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim: locul răstignirii, înmormântării şi învierii lui Isus

Ştiaţi că: Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim este împărţită între ortodocşii greci, romano- catolici, armeni, etiopieni, copţi şi asirieni, fiecare centimetru al bisericii este repartizat uneia din cele şase culte conform unei înţelegeri ce datează de 155 de ani?

 Fragmente din Cruce au fost trimise de împărăteasa Elena fiului ei, la Roma iar alte bucăţi din Cruce au fost trimise la Constantinopol. Din cauza deselor asedii la care au fost supuse Cetăţile Ierusalim şi Constantinopol, multe din fragmentele din Sfânta Cruce au fost pierdute.

Cea mai mare parte din Cruce, se află pe Muntele Athos, Grecia, la Mănăstirea Xiropotamu. Alte fragmente se află şi în Franţa, Germania, Italia, Belgia, Spania.

               Mănăstirea Xiropotamu, Grecia

Cu o zi înainte adică în Marţea de dinaintea Miercurii Cenuşii, creştinii vor mânca preparate din carne, ouă, brânză, lapte, motiv pentru care ziua din ajunul Postului mai este denumită în popor şi Marţea Grasă, în italiană Martedi Grasso, în franceză Mardi Gras.

Fiind ultima zi în care se poate consuma carne, înainte de post, în lumea întreagă se organizează  carnavaluri (vine de la expresia „carne levare”-renunţare la carne sau „carne vale”– un fel de adio carne), în ritm de dans, cu parade de costume şi măşti. În culorile oficiale care sunt violet care semnifică dreptatea, auriul care semnifică puterea şi verde care semnifică credinţa. Se consumă mâncăruri şi băuturi extravagante, depăşind limita obişnuită, fiind astfel o ultimă răbufnire a energiilor înainte de perioada de reculegere. Acestea datează de acum mii de ani în cultura păgână şi este specifică sărbătoririi primăverii şi fertilităţii. Atunci când creştinismul a ajuns în Roma, liderii religioşi au decis să încorporeze aceste tradiţii în noua credinţă, o sarcină mult mai uşoară decât abolirea completă a acestora. Acestea răspândindu-se şi în alte ţări europene.

                             Carnavalul de la Veneţia-Italia

Acestea au loc în Veneţia, Italia- care durează 14 zile, New Orleans, SUA- care durează 14 zile, Rio de Janeiro, Brazilia- care durează 7 zile, Quebec, Canada- care durează 16 zile, Nisa, Franţa- care durează 10 zile, Binche, Belgia- care durează 4 zile, Basel, Elveţia-durează 4 zile, Veracruz, Mexic- durează 8 zile, Koln, Germania-dureaza 7 zile, Oruro, Bolivia- durează 4 zile.

                      Carnavalul de la Veneţia-Italia

Ştiaţi că:

  – în timp s-a dovedit că cenuşa este un foarte bun şampon pentru păr, aşa numita leşie, obţinută din cenuşă înmuiată în apă rece timp de 3 zile, sau cenuşă trecută prin sită pentru a îndepărta bucăţile mai mari, apoi fiartă cu apă, se filtrează şi se foloseşte cu bună ştiinţă;

  – cenuşa poate fi folosită ca agent de vindecare a rănilor, având proprietăţi antibacteriene;

  – cenuşa folosită ca peeling (exfoliaţie), pentru curăţarea tenului, având efect purificator şi uşor antiinflamator;

  – cenuşa de lemn netratat conţine calciu, magneziu, potasiu, fosfor şi poate fi utilizată ca îngrăşământ bio;

  – cenuşa de lemn conţine carbonat de potasiu (potasă), fiind foarte utilă pentru a îndepărta gheaţa şi zăpada de pe drum într-un mod eclogic.